Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Cotidianul
Anul şi data apariţiei: 17-02-2013
Tematica: problematica steagului secuiesc
Categoria articolului: ştiri
Titlul articolului:  Referindu-se la declaraţiile privind steagul secuiesc Corlăţean: Sper ca ambasadorul ungar să nu mai facă greşeli, a doua zi îşi încetează mandatul
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.cotidianul.ro/corlatean-sper-ca-ambasadorul-ungar-sa-nu-mai-faca-greseli-a-doua-zi-isi-inceteaza-mandatul-206913/


Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, referindu-se la declaraţiile ambasadorului ungar prin care acesta îşi asuma afirmaţiile secretarului de stat Nemeth Zsolt privind steagul secuiesc, că speră ca diplomatul să nu mai facă greşeli, pentru că a doua îşi încetează mandatul la Bucureşti.
Corlăţean a spus că, după discuţiile pe care le-a avut cu şeful diplomaţiei de la Budapesta, ambasadorul ungar de la Bucureşti a primit instrucţiuni "să tacă". "Sper să nu ma facă greşeli, pentru că a doua zi îşi încetează mandatul la Bucureşti", a spus Corlăţean.
El a menţionat că a discutat mult cu omologul ungar, convorbirea telefonică durând 45 de minute."Noi am făcut un efort uriaş de calmare", a spus Corlăţean.
Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oszkar Fuzes, declara, recent, într-o intervenţie televizată, că asumă integral afirmaţiile secretarului de stat în MAE ungar Nemeth Zsolt privind steagul secuiesc, el exprimând şi ideea că ar susţine modificarea art. 1 din Constituţiei României şi autonomia.
Întrebat despre afirmaţia secretarului de stat în MAE român Bogdan Aurescu cu privire la faptul că îndemnul secretarului de stat ungar Nemeth Zsolt ar echivala cu susţinerea explicită a autonomiei teritoriale pe criteriu etnic, nepermisă de Constituţia României, ambasadorul ungar a răspuns "în acest caz, eu aş propune o schimbare în Constituţia României".    
  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.